
Măsuri pentru asigurarea unui statut favorabil de protecție și conservare a habitatelor și a speciilor periclitate din RBDD în context internațional
Cod SMIS 2014+ 123621
Țigănuș – Umbra krameri Walbaum, 1792

Descrierea speciei
Este un pește de mici dimensiuni, la maturitate indivizii atingând lungimea de aproximativ 10 cm. Spatele este de culoare maro închis cu laturile corpului mai deschise. De-a lungul treimii superioare a corpului, în locul liniei laterale care lipsește este o dungă aurie care se întinde până la baza caudalei. Pe flancuri prezintă pete întunecate, aproape negricioase, de formă și dimensiuni variabile. În captivitate coloritul devine mai deschis cu tente spre verzui. Cap grosolan, turtit lateral, pe când corpul este alungit, cilindric. Dimorfismul sexual constă în coada rotunjită a masculilor și pectoralele și anala mai lungi, iar distanța dintre ventrale și anală este mai mică.
Distribuția
Țigănușul –Umbra krameri Walbaum, 1792 este endemic bazinului Dunării, în trecut fiind menționat ca foarte frecvent în toate bălțile și japșele deltei. În ultimii 15 ani s-au semnalat exemplare sporadice într-un număr mai restrâns de bălți și canale. Cu siguranță că distribuția sa în acest teritoriu este mai largă, însă față de trecut efectivul s-a redus simțitor din cauza fenomenului de eutrofizare, iar în consecință reducerea habitatelor favorabile.

Habitat
Țigănușul este o specie strâns dependentă de anumite caracteristici ale habitatului. Preferă bălțile mici, cu fund mâlos și bogate în vegetație macrofită, cu ape curate și răcoroase. Se întâlnește și în cursul lent a unor pâraie, iar în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării specia este prezentă și în canale mai largi și adânci dar și în lacuri, cu condiția să fie limpezi și năpădite de vegetație. Formează mici cârduri de indivizi.
Biologie și Ecologie
Nu întreprinde migrații. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 1 an. Reproducerea are loc în martie-aprilie, când temperatura apei ajunge la 12-16°C. O femelă depune, de obicei între 200 și 1500 icre, într-o groapă săpată în mâl. La o temperatură de 13°C icrele au nevoie de 10-13 zile pentru eclozare. Durata de viață este de cca. 3 ani. Hrana constă dintr-o gamă variată de nevertebrate acvatice, în special crustacee planctonice și ocazional larve de pește.
Ce face acest proiect pentru Țigănuș

Specia este de mare interes ecologic fiind una dintre cele mai periclitate specii de pești la nivel european de aceea este protejată de Anexa II din Directiva Habitate a cărei conservare necesită desemnarea zonelor speciale de habitare. Zonele desemnate din RBDD pentru revigorarea speciei sunt lacul Porculeț și zona adiacentă (complexul Roșu-Puiu), lacul Potcoava și zona adiacentă (complexul Gorgova-Uzlina) și zona adiacentă la Nordul lacurilor Văcaru-Ligheanca (complexul Șontea-Fortuna). În aceste zone se realizează măsurile active de conservare: prin translocări (se colectează indivizi vii din mediul natural și se păstrează vii în bazine aerate până la locurile de populare amintite), populări/repopulări (în zone cu habitat specific din cele 3 zone noi, acoperind 30 ha), reproducere artificială (se încearcă înmulțirea speciei în condiții "ex situ" în cadrul INCDDD, în condiții de laborator de mai bine de 2 ani, cei drept cu șanse reduse de reușită, dar cu importante observații asupra speciei și comportamentului său).
Indiferent de măsurile active de conservare realizate, cel mai important este păstrarea condițiilor specifice de habitat, deoarece orice intervenție antropică de curățire, dragare sau desecare în zonele respective fragmentează populația de țigănuș.